PĂRINTELE IERODIACON VISARION IUGULESCU

 

   Părintele Ierodiacon Visarion Iugulescu este unul din marii misionari ai Bisericii Ortodoxe Române din ultimele decenii, un mărturisitor şi adânc trăitor al credinţei ortodoxe.

   Lucrarea sa misionară, desfăşurată cu râvnă şi dragoste înflăcărată, pe linia celei mai pure tradiţii creştin-ortodoxe, a avut impact asupra unei mase mari de credincioşi.

   Cuvântul său vibrant şi magnetic a atras la o viaţă nouă, duhovnicească, mii de suflete, în special tineri, care au venit la lumina lui Hristos, umplând bisericile, ceea ce l-a făcut pe un cunoscut ierarh ortodox să-l numească “un miracol al zilelor noastre”.

   Efortul său susţinut pentru renaşterea spirituală a credincioşilor a avut ca bază învăţătura Sfinţilor Părinţi.

   Se naşte la Brăneşti, jud. Dâmboviţa, în luna octombrie 1922, primind la botez numele de Vasile. Încă de copil a avut înclinaţii spre activitatea misionar-duhovnicească. Iubea foarte mult biserica, era aprins în credinţă, se instruia citind operele Sfinţilor Părinţi, fiind animat de dorinţa de a şti cât mai multe învăţături pentru mântuirea sufletului.

   A luat contact cu misionarii creştini care străbăteau satele, propovăduind cuvântul lui Dumnezeu. Mergea împreună cu ei din sat în sat şi în multe biserici, chiar tânăr fiind, ţinea predici şi întărea credinţa în popor. Picta troiţe şi icoane pentru ajutor misionar şi îşi petrecea viaţa sfătuind şi îndrumând pe creştini pe calea Domnului.

   În timpul războiului este luat militar la Braşov, la cavalerie, fiind impresionat de disciplina din armată. Duminica, când ostaşii mergeau la biserică împreună cu ofiţerii, cânta la strană şi, cu învoirea preotului, predica în prezenţa ofiţerilor şi ostaşilor. Pleacă pe front în Rusia, unde, în timpul luptelor este luat prizonier, împreună cu ostaşii companiei. În drum spre lagărele din Siberia reuşeşte să fugă, ca prin minune, cu ajutorul lui Dumnezeu, şi se întoarce în ţară.

   După eliberare s-a retras în părţile Braşovului unde a cunoscut mulţi părinţi duhovniceşti, misionari autorizaţi ce propăvăduiau în toată ţara.

   Între 1948-1950, zi de zi, a făcut misionarism cu părintele Damaschin (fost stareţ al mânăstirii Lainici), până ce autorităţile le-au interzis, luând măsuri drastice. Părintele Damaschin, apreciind predicile sale şi plăcându-i hotărârea şi starea sa sufletească, l-a recomandat mitropolitului Irineu Mihălcescu şi, astfel, primeşte hirotesia de ipodiacon misionar la moaştele Sf. Cuvioase Parascheva de la Iaşi. Avea vârsta de 28 de ani.

   Între timp cunoaşte asociaţia misionară ortodoxă “Patriarhul Miron” din Bucureşti, pe părintele Iosif Gafton, pe scriitorul Alexandru Lascarov-Moldovanu, pe Vasile Ionescu, pe părintele Toma Gherasimescu de la “Mărgăritarele lumii”, unul din cei mai mari misionari din ţară.

   Simţind nevoia de linişte şi, totodată, dorind viaţa pustnicească, se retrage în munţii Reteiului, dar Dumnezeu îl trimite din nou în lume şi este hirotonisit ierodiacon, cu numele Visarion, pentru mânăstirea Balaciu, de Prea Sfinţitul episcop Antim Angelescu al Buzăului, pe 25 decembrie 1950 la catedrala episcopală din Buzău.

   Aici, cu binecuvântarea stareţului a desfăşurat aceeaşi activitate de întărire sufletească, făcându-şi mulţi ucenici. Mulţi dintre ucenicii dânsului au devenit călugări, diaconi, preoţi, stareţi de mânăstiri. Amintim aici pe părintele protosinghel Ilarion Lupaşcu, fost stareţ al schitului românesc “Prodromul” de la sfântul munte Athos.

   De la Balaciu e cerut de mitropolitul Efrem la mânăstirea Cernica, unde vine cu un număr însemnat de ucenici. Urmează cursurile de ghizi şi e repartizat ca ghid la mânăstirea Snagov.

   În anul 1960 este afectat de acel odios decret prin care se dispunea închiderea unor mânăstiri şi scoaterea călugărilor tineri din mânăstiri. Funcţionează pe post de cântăreţ la mai multe biserici.

În anul 1973 se stabileşte la biserica Sf. Nicolae-Sârbi din Bucureşti, unde timp de 10 ani a desfăşurat o neobosită activitate duhovnicească, vestind cu timp şi fără timp cuvântul lui Dumnezeu, alinând, mângâind suflete zbuciumate, mustrând cu blândeţe, îndreptând sufletele spre Hristos.

   Impresiona prin vocea sa îngerească care era predestinată rugăciunilor şi psalmodierii, intona la strană cântările bisericeşti ca nimeni altul şi, mai ales, trezea conştiinţele prin puterea adevărurilor conţinute în predicile pe care le rostea din faţa sfântului Altar.

   Cu ochii blânzi şi isteţi, cu faţa angelică şi chipul monahicesc, părintele Visarion trăda o mare trăire. O lumină ca a sfinţiei sale nu putea fi ascunsă sub obroc şi, în scurt timp, se adună în juru-i o mulţime de tineri, biserica începu să se umple de lume şi să devină neîncăpătoare.

   Mulţi din cei împovăraţi de păcate, care intrau în contact cu sfinţia sa, oricâte vicii ar fi avut, se transformau, renăşteau în nişte oameni însănătoşiţi sufleteşte.

   Sfinţia sa împărţea în dar, cu generozitate cruciuliţe, icoane, cărţi religioase cu învăţături sfinte, vieţi de sfinţi, rugăciuni, cărţi care în vremea aceea erau mărgăritare de mult preţ şi cu anevoie de găsit, casete cu predici ziditoare de suflet, predici care erau înregistrate de credincioşi în timpul slujbelor. Multe din aceste lucruri erau greu de procurat şi cu mari sacrificii.

   Era înzestrat şi cu darul picturii. Multe din icoanele pictate de sfinţia sa împodobesc şi astăzi casele creştinilor sau diferite biserici unde au fost donate.

   Despre sine, îi plăcea mai mult să afirme că este un “pictor de suflete”.

   Actele caritabile făcute împreună cu credincioşii, în funcţie de împrejurările de atunci şi de posibilităţi, vizau spitalele, azilele de bătâni, orfelinatele, familiile cu situaţii materiale precare, copii nebotezaţi de la casele de copii, care erau botezaţi, persoane decedate care nu aveau pe nimeni să le facă înmormântare.

   De asemenea, persoanele care aveau talent (muzică, pictură, sculptură, poezie, etc.) erau încurajate să-şi pună “talantul” în slujba Domnului.

   Treptat, acţiunile dânsului au stârnit invidia multora care nu se puteau ridica la aceeaşi înălţime şi, în urma unor uneltiri, în 1983, urmează anchete, interogatorii, interzicerea dreptului de a mai predica.

   Deşi nu a fost găsit vinovat cu nimic, din acel moment, i s-a interzis accesul în biserică şi i s-a impus pensionarea, forţat.

   Moment greu, atât pentru sfinţia sa cât şi pentru credincioşii care erau tulburaţi de nedreptatea ce i se făcuse. Dragostea puternică de Dumnezeu l-a făcut să primească cu demnitate şi bărbăţie încercările.

   Credincioşii care îl urmaseră s-au răspândit pe la mai multe biserici, răspunzând solicitărilor preoţilor şi creându-se în biserici focare de credinţă, care radiau şi celor din jur.

   Acţionând cu multă înţelepciune, îşi desfăşoară acum lucrarea misionară acoperit, ca “în catacombe”, potrivit conjuncturii şi posibilităţilor vremii.

   Datorită condiţiilor de viaţă şi încercărilor prin care a trecut sănătatea sfinţiei sale s-a zdruncinat mult.

   După evenimentele din decembrie 1989 s-a creat mai mult spaţiu de lucru pe plan duhovnicesc. Are acum posibilitatea să facă o catehizare vastă, procedând cu abilitate şi răspândind cuvântul lui Dumnezeu în mase mari de auditori.

   Este invitat de mulţi preoţi, atât din Bucureşti cât şi din provincie şi ţine predici în multe biserici, predici apreciate cu superlative şi care aveau menirea de a lumina mintea, a întări voinţa şi a sensibiliza sentimentele pentru primirea lui Hristos în suflet.

   S-au continuat şi în această perioadă acţiunile practice în slujba Bisericii, şi cele caritabile şi s-a răspuns solicitărilor venite din partea preoţilor. Ucenici cu zel misionar au desfăşurat cu succes acţiuni misionare cu ajutorul unor filme religioase pe diapozitive, insoţite de comentarii care înfiorau şi făceau să vibreze adâncurile fiinţei.

   Împreună cu ucenicii apropiaţi a scos revista “Pâine şi apă pentru suflet”, foarte căutată şi apreciată de credincioşii Bisericii noastre, adresată tuturor celor care vor să cunoască şi să trăiască credinţa ortodoxă.

   În tot ce a întreprins a demonstrat o mare cunoaştere a sufletului omenesc pe care l-a dominat cu iubire adâncă.

   Activitatea părintelui Visarion în cadrul Bisericii lui Hristos, zelul său misionar, asemenea unui adevărat apostol, stăruinţa sa pentru luminarea sufletelor şi renaşterea spirituală a credincioşilor, au avut un răsunet puternic în rândul credincioşilor Bisericii noastre ortodoxe.

   Puternica sa personalitatea rămâne vie în inimile celor care îl admirăm şi iubim.