PREDICA LA TAIEREA CAPULUI SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL

Ioan a zis: "...eu sunt glasul Celui ce striga in pustie: indreptati calea Domnului, precum a zis Isaia proorocul!"

       Frati crestini,


        Din cele mai vechi timpuri oamenii cei buni si vestiti aveau obiceiul ca inainte de moarte sa dea invataturi copiilor, rudeniilor, prietenilor si sa randuiasca din cele agonisite pentru fapte bune. Ii invata cum sa pazeasca obiceiurile bune, cum sa imparta saracilor milostenia pentru sufletele lor si numeau chiar cui sa le dea pe ele. Toate acestea pricinuiau multa jale si durere mai ales copiilor si celor mai de aproape pentru ca vedeau ca se despart de viata si de lumea aceasta si pleaca intr-o lume necunoscuta de unde nu se vor mai intoarce niciodata.
        Asa a facut Patriarhul Avraam, Isaac, Iacov, asa a facut David, invatand pe fiul sau Solomon sa aiba frica de Dumnezeu si sa pazeasca legea Lui. Asa a facut Tobie si toti dreptii si placutii lui Dumnezeu. Acest lucru l-a facut si Sfantul Ioan Botezatorul, marele prooroc, a carui praznuire o pomenim astazi. Sfantul Ioan, dupa ce a fost prins de Irod imparatul, a fost dus in temnita, unde a stat un an de zile. Cand a simtit Ioan ca i se apropie sfarsitul lui si ca Irod vrea sa-i taie capul, a invatat pe ucenicii sai de cine sa asculte dupa plecarea sa. Si a trimis doi din ucenicii sai la Domnul Hristos si i-a zis: "Tu esti Cela ce trebuia sa vina sau sa asteptam pe altul?”
        Iar Iisus raspunzand le-a zis lor: "Mergeti si spuneti lui Ioan cele ce auziti si vedeti; orbii isi capata vederea, schiopii umbla, leprosii se curatesc si surzii aud, mortii inviaza si saracilor li se propovaduieste!” Si chiar in timpul acela a facut Domnul Hristos multe minuni Inaintea ucenicilor lui Ioan.
       Sfantul Ioan stia sigur ca Iisus era Acela care trebuia sa vina, ca doar el Il botezase, el vazuse Duhul Sfant in chip de porumbel si auzise glasul Tatalui Ceresc care L-a marturisit ca pe Fiul Sau cel iubit.
       Dar Intrebarea aceasta a fost pusa pentru ucenicii lui ca ei sa auda mai clar si sa vada minunile lui Iisus. Si a mai vrut Sfantul Ioan sa trimita pe ucenicii sai la Domnul Hristos, fiindca se apropiase timpul sa se desparta de lume si sa se duca cu sufletul in iad, sa propovaduiasca si acolo venirea lui Hristos care izbaveste sufletele celor care vor crede in propovaduirea Lui, caci Domnul Hristos va veni si se va pogori in temnitele iadului, ca sa-i scoata si pe cei de acolo la fericire, la invierea Sa.
       Sa vedem acum in ce chip a fost dus Sfantul Ioan in temnita si pentru ce a fost capul lui taiat de Irod. Imparatul Irod cel mare, acela care imparatea in vremea nasterii lui Iisus Hristos si care a taiat 14.000 de prunci, nadajduind ca va ucide si pe Iisus, acest Irod zic, avea patru copii. Pe unul il chema Filip, pe altul Isanie, altul Avilenie si pe cel din Evanghelia de astazi il chema Irod, dupa numele tatalui sau. Acesti patru frati, dupa moartea tatalui lor, au impartit tara in patru parti si domnea fiecare pe partea sa.
       Acest Irod era mai rautacios si s-a ridicat cu razboi asupra fratelui sau, Filip, luandu-i partea de avere si sotia, pe care o chema Irodiada. Daca a luat-o pe Irodiada, femeia fratelui sau, o tinea in loc de nevasta, iar pe sotia lui adevarata a izgonit-o. Aceasta s-a dus la tatal ei, Areta imparatul, caci era fata de imparat, si i-a spus toate cate i-a facut Irod, barbatul ei. Areta imparatul s-a rasculat cu oaste asupra lui Irod, i-a pradat tara si i-a omorat multi oameni, razbunandu-se asupra lui Irod pentru fiica sa. Dar Irod, cel fara de rusine, traia inainte cu sotia fratelui sau, Filip.
       Sfantul Ioan Botezatorul, care era trimis de Dumnezeu in lume ca sa pregateasca inimile oamenilor cu invatatura Sa, il mustra pe Irod pentru faradelegea aceasta mare si-i zicea: "Nu ti se cade tie, o Iroade, sa tii femeia fratelui tau, Filip!” Pentru aceste cuvinte s-a maniat Irodiada si vrea ca sa-l omoare, dar nu putea, caci Irod se temea de Ioan si-l cinstea ca pe un om mare si vestit. Il stia ca este un sfant, un drept mare, iar pe sine se stia vinovat de calcarea legii pe care o invata Sfantul Ioan.
       Dupa ce Sfantul Ioan a botezat multime de oameni, Irod a trimis pe unul din boierii lui sa-l cheme pe Ioan la el, sa-i spuna sa se opreasca si sa nu mai vorbeasca despre pacatul lui in public, ca altfel va fi rau de el. Dar Ioan a raspuns catre solul lui Irod: "Du-te de spune imparatului tau ca nu am vreme acum sa vin, pentru ca mai intai trebuie sa fac voia lui Dumnezeu, nu a oamenilor. Mai intai trebuie sa arat lumina celor cu ochi, nu celor orbi. Va veni insa o vreme cand voi veni nechemat inaintea imparatului tau care face faradelege si-i voi da pe fata toata ticalosia lui”.
       Aceste cuvinte ale lui Ioan au fost duse de boierul acela si spuse lui Irod. Iar Irod le-a inghitit pe toate ca pe niste pilule amare, fiindca nu era voia lui Dumnezeu ca sa moara atunci Ioan.
       Dupa ce a propovaduit Ioan Botezatorul pe Fiul lui Dumnezeu care ridica pacatele lumii si dupa ce a implinit toata taina mantuirii noastre s-a dus singur inaintea imparatului Irod si i-a zis: "Ce amestec are intunericul cu lumina, sau pentru ce ai trimis tu, care calci legea, la mine invatatorul legii?” La aceste cuvinte, Irod s-a rusinat si i-a zis: "Te rog sa incetezi, Ioane, de a ma mai batjocori!” Ioan a raspuns: "Eu am venit pe lume sa marturisesc Adevarul, sa condamn fatarnicia, sa dau pe fata pacatele lumii, ca sa se lase fiecare de faradelegea sa”.
       Atunci, Irod s-a maniat si a poruncit ostasilor sa-l ia pe Ioan si sa-l inchida in temnita. Ostasii l-au legat de maini si astfel Sfantul Ioan Botezatorul s-a vazut in temnita cea rece, temnita palatului lui Irod, unde a stat un an de zile.
       In acea vreme, imparatii aveau obiceiul ca de ziua nasterii lor, sa faca mari petreceri. De aceea si Irod, cand s-a implinit ziua nasterii lui, a pregatit o mare petrecere boierilor cu bauturi si mancaruri alese, jocuri si muzica, ca sa-si veseleasca fiecare trupul, asa cum pofteste. Cu acest prilej, diavolul a pus indemn in mintea si inima Irodiadei, sa-si trimita fata, pe care o avea cu Filip, fratele lui Irod, sa joace la masa inaintea imparatului si a tot poporul adunat acolo pentru ca sa indulceasca si sa veseleasca inima lui Irod. Sa-l faca sa aiba multa dragoste catre dansa.
       Stiind Irodiada si cu diavolul ca nici o patima nu este mai rea ca sa-l orbeasca pe om si sa-l porneasca spre crima ca betia, a asteptat ticaloasa, mai intai sa manance si sa bea bine, apoi a trimis pe Salomeea sa joace in fata imparatului. A impodobit-o cu vesminte scumpe, transparente, i-a pus cercei in urechi, inele, bratari si margele, parfumuri si unsori vrajite. A pornit apoi in sala cu ospatul si in ritmul muzicii a inceput sa joace in fata lui Irod si a boierilor adunati. In jocul acesta au infierbantat-o duhurile necurate incat n-a mai tinut seama de nici o rusine si a inceput sa arunce dupa ea vesmintele in timpul jocului, ramanand aproape goala in fata mesenilor. Irod imparatul, aprins de duhul curviei, asa cum se infierbanta multi ticalosi in zilele noastre, care asista la astfel de jocuri, a fagaduit atunci cu juramant ca-i va da jucatoarei aceleia orice ii va cere, chiar si jumatate din imparatia lui.
       Atunci vicleana fata, care era stapanita de diavolul, s-a dus repede la mama sa s-o intrebe ce sa-i ceara. Iar mama sa i-a zis: "Lasa jumatate din imparatie ce ti-a fagaduit, cere capul lui Ioan Botezatorul, ca daca va pieri el, toata imparatia lui Irod este a noastra, nu doar jumatate, atunci tot binele il vom avea, vietuind fara nici o suparare. Iar daca va trai Ioan, vom fi lipsiti de toate si vom ajunge de rasul lumii. Deci du-te repede, grabeste-te, pana nu se trezeste Irod si sa nu se caiasca ca a facut juramant".
       Auzind aceasta, Salomeea, fiica Irodiadei, s-a dus si a cerut capul lui Ioan Botezatorul. Cand a auzit Irod ce a fost in stare sa ceara, s-a mahnit foarte tare, fiindca nu vrea sa-l omoare, pentru ca-l stia om drept. Acum sta nemiscat si foarte ingandurat, bietul Irod, ca o corabie batuta de vanturi, nestiind ce sa faca. Ceea ce-l strangea de grumaz mai mult era juramantul pe care-l facuse si nu putea sa si-l retraga, fiind mai ales cuprins de patima curviei, caci bine zice inteleptul Solomon: "vinul si femeia iau mintile omului". Asa si Irod, cu aceste patimi si-a pierdut capul.
       A poruncit apoi Irod ca imediat sa fie adus capul Sfantului Ioan Botezatorul pe o tava la masa lui, inaintea tuturor boierilor. Jucatoarea, care abia astepta aceasta, a cerut sa i se dea imediat capul sfantului ca sa-l duca mamei sale, Irodiada, sa-l vada cu ochii ei, fiindca ea se temea de doua lucruri: una, stiind ca Ioan, ca mare sfant, dupa taiere, s-ar putea sa invieze si le va pierde cu puterea sa, iar alta, ca nu cumva sa taie pe altul in locul lui, iar pe Ioan sa-l slobozeasca.
       Dupa o veche traditie, se spune ca Irodiada, dupa ce a primit capul sfantului, a luat un ac si a strapuns limba Sfantului Ioan, hulindu-l zicand: "Aceasta este limba care nu ma lasa in pace si ma batjocorea pe mine in fata poporului". Pe cand ticaloasa facea aceasta, tot traditia spune ca sfantul a deschis gura si inca o data i-a strigat cuvinte aspre: "Sa stii ca tot nu-ti este ingaduit sa traiesti cu fratele sotului tau!"
       Vazand aceasta, Irodiada a poruncit ostasilor sa fie strajuit capul sfantului, iar trupul sa fie ingropat fara cap. Irodiada, Salomeea si ceilalti facatori de rau, s-au bucurat de moartea Sfantului Ioan dar o alta parte din oaspeti s-au intristat in urma acestui mare pacat al crimei facut fara de dreptate.
       Dumnezeu insa a rasplatit cu pedeapsa aspra pe acesti nelegiuiti si in viata aceasta si in cealalta vesnica, caci si-a luat fiecare plata dupa cum a facut. Pe Salomeea, jucatoarea cea desfranata, a inghitit-o pamantul de vie; Irod si Irodiada au fost prinsi si legati de imparatul Romei de atunci si dusi in surghiun, unde au murit in chinuri grele. Averea lor, aurul si bogatiile lor au fost luate si impartite.
       Iata deci, sa nu ne jucam cu juramantul, caci mare rau ne facem sufletului nostru. Prin juramant, omul se poate lepada de credinta, de Dumnezeu si vine pedeapsa mare peste cei care se jura si peste cei care jura, asa cum au multi obiceiul sa se jure pe icoane, pe Sfanta Evanghelie, pe Sfanta Cruce, pe numele lui Dumnezeu.
       Iata ce graieste proorocul Zaharia: "Am vazut o secera lunga de 20 de coti si lata de 10 coti si Dumnezeu mi-a zis: Aceasta iese de la fata lui Dumnezeu si intra in casa celor ce se jura pe numele lui Dumnezeu, de-i pierde si-i sfarseste!"
       Sa fugim si noi de juramant pentru ca cel ce jura sau pune pe altul sa jure este ucigasul sufletului sau. Pacatul acesta a adus pieirea lui Irod pentru ca s-a jurat fetei aceleia jucatoare si de rusinea lumii, Irod s-a tinut de juramant.
       Cine jura ca sa scape de rusinea lumii, de necazurile acestei vieti trecatoare nu va scapa de osanda cea vesnica. Toate aceste nelegiuiri din casa lui Irod au izvorat din patimile pacatoase ale acestui rege. Ioan si Irod stau fata in fata si astazi inaintea noastra. Ioan Botezatorul intruchipeaza pe omul lui Dumnezeu, pe trimisul si aparatorul legii Domnului. Irod este calcatorul legii lui Dumnezeu. Ioan se poarta ca un sfant smerit si ascultator de Dumnezeu, dar aspru cu sine insusi si cu pacatosii. Irod se poarta ca un patimas nelegiuit, sangeros, betiv, desfranat si ucigas, unul este curat ca un inger, reprezentand virtutea cumpatarii in toata frumusetea ei, celalalt este murdar ca un demon, infatisand lipsa de cumpatare cu toate urmarile ei rele.
       Toate virtutile isi au valoarea si frumusetea lor morala si sociala. Se pare insa ca, nici una nu are rol familial si social mai insemnat decat cumpatarea. Prin cumpatare intelegem virtutea de a ne multumi cu ceea ce este strict necesar pentru viata noastra si de a ne infrana de la toate poftele si lucrurile pagubitoare. Omul cumpatat isi pune frau placerilor si poftelor vinovate. Nu se lasa biruit si robit de ispitele carnii sau de amagirile patimii inselatoare. Crestinul adevarat stie ca cine lupta se infraneaza si numai cine se infraneaza biruieste si se incoroneaza. Cumpatarea este virtutea morala obligatorie pentru toti crestinii, poruncita de Mantuitorul si urmata de El si de toti sfintii.
       "Luati aminte de voi insiva, graieste Domnul Hristos, sa nu se ingreuieze inimile voastre cu mancare si bautura peste masura". Crestinul adevarat trebuie sa fie masurat in toate, sa nu lase poftele fara frau si toate dorintele sa le stapaneasca.
       Sa fim stapani pe noi si nu robi, sa nu ne stapaneasca nici o patima, pe toate sa le avem legate si distruse. Sa fim totdeauna treji, caci repede pot incolti astfel de buruieni care pot otravi sufletul si trupul nostru.
       Cumpatarea este cea mai buna doctorie pentru sanatatea sufletului si a trupului. Ea consta mai intai in infranarea poftelor, in oprirea excesului, in stapanirea patimilor de mancare, de bautura, imbracaminte, chiar manie, injuraturi, dracuieli, vorbire multa fara rost, glume proaste si multe altele. Omul cumpatat da ordin dorintelor lui. El dicteaza, ordona, stapaneste cu asprime placerile si astfel se inalta la adevarata personalitate a omului crestin, adevaratul model dupa credinta si invatatura lui Hristos.
       Lipsa de cumpatare ii arunca pe cei mai multi oameni in cele mai grele mizerii materiale si morale. Ii arunca in destrabalare, lux, curvii si preacurvii, jocuri de noroc, betie si vrajitorie. Din cauza acestora foarte usor ajung in spitale si in case de nebuni, In temnite si in ruinarea trupului si a sufletului. Daca privim cu atentie trupurile betivilor, desfranatilor, risipitorilor si bolnavilor din cauza acestor patimi, ne putem convinge cata mizerie este in lume.
       Sfanta noastra Biserica Ortodoxa, printre celelalte virtuti de capetenie, ne porunceste, daca vrem sa ne mantuim, sa avem aceasta virtute a cumpatarii.
       Fara cumpatare nu exista bunastare, nici progres, nici viata morala. Chiar si in paganism cumpatarea este socotita fundamentul virtutilor morale si mijlocul cel mai bun pentru a gusta placerea cea mai mare. Din cumpatare se nasc si alte virtuti morale: cinstea, modestia, bunatatea, fecioria, blandetea, seriozitatea. Unele mai laudabile decat altele.
       Acolo unde nu este cumpatare isi gasesc culcus toate patimile si toate relele mai mari: betia, desfraul si omorul. Betia este mama desfraului si bautura mortii. Cine traieste necununat cu mai multe femei sau femei cu mai multi barbati, la moarte bea atatea pahare amare cu cati a desfranat.
       In stare de betie, oamenii fac fapte urate, zic vorbe murdare iar cand se trezesc, se rusineaza, regreta, plang, dar e prea tarziu. Cati parinti nu zic vorbe grele si rusinoase in fata copiilor cand sunt beti! Cati nu fac pacate urate si grele in fata lumii, iar cand se trezesc nu le mai vine sa dea ochii cu lumea! Religia crestina opreste si osandeste amarnic betia. Impreuna cu necumpatarea, o numara printre faptele rele ale trupului, in timp ce cumpatarea o numara printre faptele duhului.
       Crestinii sunt indemnati si obligati sa se fereasca de societatea betivilor si de idealurile lor; betia duce pe oameni la saracie, batjocura, cearta, zapaceala, nebunie, necredinta si galceava. Tot betia ii duce la plangere, la moarte si la pierderea Imparatiei lui Dumnezeu. In casele betivilor intra vaiul si oftatul, ca dupa muscaturile inveninate ale serpilor. In casele betivilor intra saracia, tanguirea si blestemul. Acolo e jale si sange varsat ca si in casele ucigasilor.
       Betia nu stinge totusi setea, asa dupa cum imbuibarea nu satura poftele, ci le face mai nesatioase. Betia ca si imbuibarea naste mizeria si sporeste nefericirea in lume. In fiecare pahar dus la gura betivul bea lacrimile, sangele si viata sotiei si a copiilor lui si, in loc sa faca din trupul lui o biserica a lui Dumnezeu, isi batjocoreste trupul si-l ruineaza.
       In Vechiul Testament betivii erau omorati cu pietre, iar in Noul Testament se spune limpede ca betivii nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu. Daca nu se trezesc la pocainta, daca nu se leapada de aceasta patima inainte de moarte, chinurile iadului ii asteapta.
       Profetul Ioil striga si el cu tarie: "Desteptati-va, betivilor, si plangeti, lepadati-va de faptele cele fara de roada ale intunericului si urmati legea Domnului!"
       Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul este un strigat peste veacuri impotriva destrabalarii, impotriva luxului, a imbuibarii, a desfraului, a betiei, a omorului si a tuturor pacatelor care izvorasc din lipsa de cumpatare. E un strigat de alarma impotriva femeilor nelegiuite care se imbraca pentru a deveni cele mai primejdioase curse ale barbatilor in ispita desfranarii. Femeile care se vopsesc facandu-se ca niste masti, ca si Salomeea, care a dansat in fata lui Irod, atragandu-l in pacatul curviei, au mare pacat, mai ales daca patrund si in Sfanta Biserica.
       Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul este un strigat impotriva barbatilor necinstiti si a preacurvarilor care-si lasa sotiile cu care sunt cununati la biserica si preacurvesc amagind si veselind, fortand si amenintand pe multe femei cinstite in serviciile lor. Asa procedeaza multi sefi, batandu-si joc de neamul crestinesc. Este vai de ei, de casa lor, de sufletul si de copii lor, daca ii au. Aceasta sarbatoare este un strigat impotriva celor ce se casatoresc rudenii.
       O crestina si-a adus de la tara sora sa, a ajutat-o sa-si faca liceul, sa-si ia serviciu si dupa putin timp aceasta i-a luat barbatul. Biata femeie, cu lacrimi in ochi, a trebuit sa plece din casa si sa se duc aiurea. A facut un bine si s-a ales cu un rau. O mama a trebuit sa plece de acasa ca sa-i ramana fata cu tatal ei. Aceasta, ca si Irodiada, a crescut-o fara rusine si aceasta a fost urmarea.
       Mari si grele pacate sunt in lume! Se casatoresc veri cu verisoare, rudenii apropiate care nu mai tin seama de nimic, nu vor sa mai stie de rusine si trec peste toate, amagesc, inseala si pe preoti, traind in pacatul curviei, tarziu, dupa ce fac copii handicapati, isi dau seama de pacatul in care au trait atata vreme. Sarbatoarea de astazi este impotriva betivilor, a criminalilor, este un strigat de chemare la cumpatare, la simplitatea crestina, la virtutile si morala crestina. Sa ne ferim cu totii de duhul casei lui Irod, de petrecerile, jocurile si betiile lumii, sa ne ferim de izvorul acesta al faradelegilor care se revarsa cu multa furie peste sufletele crestinilor din veacul nostru.
       In acest izvor de faradelegi s-a inecat aproape tot tineretul nostru crestin. Parinti, aveti grija de copii, stati imprejurul lor, cautati si vedeti pe unde umbla, cu cine sunt in legatura si ce pacate fac! Veti da seama de ei inaintea lui Dumnezeu! Nu e de-ajuns ca i-ati adus pe lume, trebuie sa-i invatati sfanta credinta, sa-i aduceti in Imparatia cerului prin invataturile sanatoase ale Bisericii. Vai de cei ce nu inteleg sa se intoarca la Dumnezeu!
       Exista multi oameni care striga in gura mare ca nu este pacat a juca, a petrece in chefuri, a face petreceri cu betii si muzica, ca nu este pacat a se impodobi cu fel de fel de podoabe lumesti, ca nu este pacat a se imbraca dupa moda lumii destrabalate, ca nu e pacat a privi filme si reviste pornografice, a privi la televizor programe imorale. Iata, luati aminte, sa nu ziceti ca nu vi s-a spus. Sarbatoarea Taierii capului Sfantului Ioan ne aminteste de toate acestea. Din cauza acestor urgii, omenirea a suferit mult. Nimeni sa nu spuna ca nu sunt pacate aceste distractii, aceste rele. Fiecare sa cerceteze mai bine si sa vada cate victime cad si astazi din cauza acestor nelegiuiri. Diavolul a reusit sa-i duca pe multi pe aceste cai gresite ca sa-i prinda in ghearele lui.
       In razboaiele trecute, inamicul punea pe la raspantii de drumuri, indicatoare cu inteles mincinos. Scria pe table ca drumul acela duce undeva, si de fapt, ducea in tabara lor, a vrajmasilor. Cei care urmau acelor indicatoare ajungeau la moarte sigura. Asa face si vrajmasul diavol cu noi. El a impanat toate raspantiile vietii noastre cu inselaciuni, cu pareri mincinoase despre lume, despre viata. Multi spun "sa ne traim viata"; un betiv, luand o sticla cu bautura striga: "aceasta e viata". Pentru el sticla cu bautura era viata.
       La moarte, toti vor vedea ca au fost inselati de diavolul luandu-se dupa indicatoarele lui. Viata noastra sufleteasca are doua cai adevarate: calea vietii si calea mortii. Calea vietii este cea cu Iisus, cu Dumnezeu, caci El este izvorul vietii, a luminii si al fericirii. Calea mortii este calea intunericului, a pacatului, a demonilor, caci ei sunt izvorul raului si al pieirii sufletesti si trupesti.
       Diavolul ii atrage pe oameni cu fel de fel de minciuni pe caile ratacirii. El pandeste pas cu pas calea vietii noastre si incearca sa ne abata din calea Domnului. In lume sunt trei categorii de oameni: oamenii lui Dumnezeu, ai necuratului si oameni care stau la raspantii, nehotaratii. Acestia din urma, care se iau dupa tablitele mincinoase, ajung la el, la intunecatul, facandu-se ca el.
       Cei care asculta Cuvantul lui Dumnezeu, care se hotarasc sa traiasca viata curata si se leapada de pacate, intra in tabara luminii, a credintei, a lui Dumnezeu, a mantuirii.
       Cand Patriarhia noastra a editat Noul Testament, un credincios a luat doua, cu gandul ca unul sa-l vanda altcuiva. Din intamplare a dat peste un betiv, dispus sa-l cumpere. In clipa cand sa-i dea cartea, a sosit un argat, un propovaduitor al necuratului strigand in gura mare: "Ma, ce faci, aceasta este o carte pocaita, fugi de ea!” Omul a lasat in graba Noul Testament, si-a luat banii inapoi si cu ei a fugit in carciuma, multumit si linistit ca scapase de "ratacire", saracul.
       Asa lucreaza vrajmasul sufletelor noastre in fel de fel de chipuri. Daca te lasi de unele pacate, imediat esti numit pocait, sectant. Sa nu ne speriem de aceste guri murdare pentru ca acestia sunt argatii necuratului. Sa suferim orice pentru numele Domnului, caci pentru suferinta au castigat sfintii Imparatia cerului. Cine nu vrea sa sufere nimic, nici batai, nici hule, nici inchisoare, nici boala, acela nu se mantuieste.
       Aici, in aceasta viata este lupta, de aceea ne chemam biserica luptatoare. Suntem in lupta, iar cei care biruiesc se mantuiesc. Insusi Domnul Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a suferit ca sa ne arate ca suferinta este drumul care duce la fericirea vesnica. Prin suferinta dovedim ca-L iubim pe Dumnezeu. Te-a batut cineva pentru numele Sau? Ai luat macar o palma pentru credinta in El? Sau pentru ca mergi la Biserica? El si-a dat tot sangele pentru noi!
       Ai varsat sange pentru pacate, ai varsat sange pentru pofte, ai primit batai pentru barbat ca ti-a placut, pentru copii, pentru cate si cate in lumea aceasta. Dar pentru Hristos ca ne-a iubit, ai primit vreo palma? Cand va veni timpul lepadarii, ce-ai sa faci? Va fi greu atunci.

       Rugaciune
       Sa ne rugam si noi la Dumnezeu, sa ne intareasca El Milostivul in toate zilele noastre, in viata aceasta si in toate necazurile noastre.
       Sa rugam pe Sfantul Ioan Botezatorul care a murit ca un mare mucenic, sa fie fierbinte rugator si pentru sufletele noastre, ca si noi sa ajungem la limanul mantuirii si al fericirii vesnice
. Amin.