PREDICA LA PATIMILE DOMNULUI

Rastigneste-L! Rastigneste-L! Ia-L, ia-L si-L rastigneste! (Luca XXIII, 21)

       Frati crestini,

       Sa insotim si noi pe Hristos si sa traim suferintele Lui in aceste zile de tristete si durere. Sa mergem pe urma pasilor Lui sa vedem cu ochii nostri si sa auzim cu urechile noastre cele ce se vorbesc despre El. Sa deschidem inima larg, iar ochii sa picure din belsug lacrimi pentru pacatele noastre, caci El pentru noi s-a ranit si in locul nostru a rabdat bataile, Crucea si piroanele, hulele si toate durerile.
       LUNEA CEA MARE. Suntem in Saptamana Patimilor. Este luni dimineata. Glasurile puternice care ieri strigau "Osana!”, s-au potolit. Ierusalimul intreg pare ca doarme. Sub mantia soarelui primavaratec ce poleieste cu aur si argint ulitele si casele cetatii, incet, incet, orasul se trezeste. Ici si colo se strang cete de preoti care soptesc in taina cu chipuri incruntate.
       Acestia se aduna si soptesc intre ei privind plini de ura spre norodul sarman care intampinase ieri pe Nazarineanul ca pe un imparat. Cei mai infierbantati sunt carturarii, fariseii si bogatii, dregatorii cetatii, impotriva carora Iisus rostise deseori cuvinte grele de osanda pentru faradelegile lor, pentru inima lor impietrita fata de suferintele celor saraci. Ei pun astazi la cale razbunarea. Se pregatesc de lupta. Daca ieri a fost biruinta lui Hristos, maine trebuie sa fie biruinta lor.
       Framantarea creste, ulitele se umplu de lume, cetatea e plina de freamat, multime mare se indreapta spre templu ca sa auda cuvantul talcuitorilor legii. In departare, pe drumul prafuit se coboara dinspre Betania sarbatoritul de ieri, Iisus. Inconjurat de ceata ucenicilor Sai paseste incet, linistit, spre orasul revoltat.
       La margine de drum un smochin isi intinde ramurile pline de frunze. Iisus se simte flamand si isi ridica privirile spre ramuri. Cauta in copac, si in soapta zice: "Numai frunze, multime de frunze si nici un rod!” Ochii Lui se pleaca intristati si buzele Lui soptesc cu amaraciune: "De acum in veac sa nu mai fie rod in tine!” Deodata se usuca pe loc, toate frunzele cazand invartindu-se. Ucenicii inmarmuresc plini de mirare. Domnul le talcuieste minunatul fapt, aratandu-le cum trebuie dat pierzarii cel ce vietuieste pe pamant fara sa aduca roada faptelor bune.
       Ceata intreaga porneste mai departe. Se apropie de Ierusalim, intra in cetate, se indreapta spre templu; Iisus urca scarile de piatra. Iata-L la usa. Privirile pline de ura ale preotilor il intampinara. Din toate colturile, ochii se indreapta spre El. Capeteniile preotilor incearca sa-I intinda curse ispitindu-L cu intrebari viclene si mestesugite. Domnul insa ii rusineaza cu raspunsurile Lui, descoperindu-i ca pe niste nestiutori ai scripturilor si mustrandu-i pentru rautatea lor.
       Smochinul cel din marginea drumului, care era plin numai de frunze, inchipuia Biserica evreiasca dimpreuna cu toti arhiereii si preotii Vechiului Testament, care erau plini numai de vorbe goale, fara faptele adevaratei credinte, fara duh de viata si fara roadele bogate pe care le cauta Iisus si pe care le cauta si la noi crestinii si ucenicii Bisericii Lui pana la sfarsitul veacurilor.
       Asa cum unui om nu-i trebuie numai umbra si frunza copacului, nici Lui Iisus nu-i trebuie crestinul care are doar formele credintei, dar e lipsit de roadele dreptatii, milei si iertarii. Dupa ce Domnul ii mustra fara putinta de raspuns, incepu sa vesteasca celorlalti credinciosi ai Sai cuvantul adevarului. El vesti daramarea Ierusalimului si dreapta Sa judecata, apoi iesi din templu invaluit de umbrele inserarii si urca domol spre muntele Maslinilor.
       MARTEA CEA MARE. Domnul se odihneste peste noapte intre prietenii Sai dragi din Betania. In zorii zilei Iisus vine iarasi in Ierusalim unde-L asteapta ura si furia fariseilor, saducheilor si carturarilor. Urca treptele de piatra ale templului, vorbeste poporului care era dornic sa primeasca minunatele lui invataturi si iarasi mustra cu asprime fatarnicia si masca evreilor.
       Vorbeste apoi despre pilda celor zece fecioare, despre datoria fiecaruia de a-si pregati sufletul pentru a fi gata oricand sa intampine pe Domnul, zicandu-le: "Privegheati asadar, caci nu stiti, ziua nici ceasul in care Fiul Omului are sa vina; tineti aprinse candelele credintei, candelele iubirii aproapelui, fiti pregatiti a raspunde celui ce va va intreba daca ati iubit pe aproapele vostru”.
       Bunul Iisus dezvaluie taina dreptei judecati, rasplata sau osanda, dupa implinirea sau neimplinirea poruncilor. Inimile impietrite au ramas insa fara raspuns, au ramas neclintite ca niste stanci ale urii, caci erau sufletele lor stapanite de diavolul rautatii si n-au putut intelege adancul talc al predicii Mantuitorului. Urechi n-au avut sa auda si nici ochi sa vada.
       Aceasta a fost predica de pe urma catre popor a Domnului, aceasta a fost legea statornicita de El, ca toti cei ce cred si marturisesc numele Lui sa traiasca in iubire si sa vesteasca iubirea. De azi inainte Iisus nu mai vorbeste multimii. Timpul este aproape si cele din urma cuvinte le daruieste prietenilor Sai, acelora care aveau sa semene pretutindenea samanta cea buna a Evangheliei, dupa care impreuna cu ucenicii Sai paraseste cetatea urii si razbunarii, indreptandu-se spre locasul de pace si tihna al prietenilor Sai din Betania.
       La evrei se apropia Pastele, de aceea fariseii si carturarii plini de dusmanie pe Iisus, pentru ca tot poporul venea dupa Dansul, cautau prilej ca sa-L omoare inainte de a sarbatori ei Pastele.
       MIERCUREA CEA MARE. Ziua aceasta a petrecut-o intreaga in Betania unde avea prieteni dragi, pe Lazar cel inviat din morti, pe surorile lui, Marta si Maria, pe Simon leprosul si pe multi altii. Pe cand se afla in casa lui Simon leprosul, s-a apropiat de El o femeie cu un vas de alabastru plin cu mir scump pe care l-a turnat pe capul si picioarele Domnului, cand sedea la masa. Iuda cel iubitor de argint a mustrat-o pe femeie pentru aceasta risipa sustinand ca mirul trebuia vandut, iar banii impartiti saracilor. Iisus insa a zis: "Pe saraci ii aveti pururea cu voi, iar pe Mine nu Ma aveti pururea, aceasta femeie a turnat mir pe trupul Meu si M-a pregatit pentru ingropare”.
       Pe cand Iisus se afla cu ucenicii In Betania, in Ierusalim se uneltea razbunarea fariseilor si carturarilor. Ei s-au strans si au hotarat in unanimitate moartea Mantuitorului. In acest timp, iata ca se apropie Iuda Iscarioteanul si le fagaduieste a-i ajuta, zicandu-le: "Ce-mi veti da mie si eu il voi da in mainile voastre?” Ei s-au invoit cu el sa-i dea 30 de arginti.
       Pamantul nu s-a cutremurat, soarele straluceste mai departe peste omenire, frunzele maslinilor fosnesc deasupra celui ce se roaga in aceasta seara pentru toti oamenii, chiar si pentru cei care vor striga: "Sa se rastigneasca!” Daca atunci langa Iisus era un Iuda, cati nu se vor fi mai nascut si cati nu s-or mai naste pana la sfarsitul veacurilor, ca sa-L vanda pe bani, sa-L tradeze pe Mantuitorul sufletelor noastre? Vai acelora insa, ca era mai bine sa nu se fi nascut.
       Iata de ce Sfanta Biserica pomeneste foarte des fapta marsava a tradatorului Iuda, ca sa auda toate urechile crestinilor si sa ia aminte. Dar vai, sunt astazi atatea iude, care vand pe Mantuitorul pe orice lucru de nimic. Acestia sunt cei care neaga existenta lui Dumnezeu si cei ce se lupta pe toate caile ca sa incurce sau sa distruga invataturile Lui, Biserica Lui. Grozav lucru este acesta, caci Iuda pentru tradare nu si-a agonisit numai spanzuratoare, ci si muncile cele nesfarsite ale iadului.
       JOIA CEA MARE. In dimineata acestei zile, Iisus trimite pe Petru si pe Ioan sa pregateasca locul unde spre seara avea sa manance Pastele cu ucenicii Sai. Aceasta zi a petrecut-o tot in Betania, langa prea-iubita Sa Maica, pe care cauta s-o linisteasca cu cele mai dulci cuvinte, fiindca presimtea ca prin inima ei de mama va trece sabia cea proorocita de batranul Simeon.
       Ochii ei cei sfinti si frumosi varsau necontenit lacrimi amare si ruga pe Fiul ei sa nu se duca in Ierusalim de sarbatoarea Pastelui, fiindca stia ca evreii sunt invrajbiti si cauta sa-L omoare. Cazand in genunchi in fata Fiului ei, il ruga zicandu-i cu durere: "Fiul meu cel prea dulce, nu te duce in Ierusalim, asculte pe Maica Ta, ca evreii Te vor prinde si te vor omori”. Atat era de sigura de suferintele Fiului sau in aceste zile, ca de multa intristare cadea jos coplesita si daca n-ar fi fost sfintele femei ca s-o mangaie si sa o retina, s-ar fi desfigurat smulgandu-si parul si zgaraindu-si fata de multa durere.
       Domnul nostru Iisus Hristos a ridicat-o, a mangaiat-o, spunandu-i ca a venit vremea si trebuie sa mearga la Ierusalim. Si-a luat ramas bun de la ea, a lasat-o in grija sfintelor femei si a plecat intristat si ingandurat de durerea cea amara pe care o lasa in urma.
       Mergea incet, trist, domol si linistit, gandindu-se la toata viata Lui pamanteasca, la pestera cea saraca unde S-a nascut, la drumul Egiptului cu suferintele indurate in pribegie, la munca cea mantuitoare a propovaduirii, la calea spre apele Iordanului ca sa primeasca botezul de la Ioan. Se gandea la toate minunile si invatatura raspandita in timpul celor trei ani si jumatate prin localitatile Iudeii, chemand la viata noua, la pace si dreptate.
       Dupa atatea binefaceri pe care le facuse poporului suferind, vedea cu Duhul Sau uneltirile celor mari, ticalosia celor rai, tradarea ucenicului, vedea urcusul Golgotei si simtea pe umerii Sai povara Crucii infiorandu-se de strabaterea piroanelor prin maini si picioare. Odata cu venirea serii, se apropia si ceasul patimilor, cu pas domol se indreapta spre locul unde va cina cu ucenicii Sai pentru cea din urma oara. Inainte de a se aseza la masa spala picioarele ucenicilor, pilda de adanca smerenie, spala picioarele celui ce avea sa-L vanda, iar Iuda nu se Impotriveste, nu se rusineaza.
       Asezandu-se la masa a binecuvantat painea si a dat-o ucenicilor zicand: "Luati, mancati, acesta este Trupul Meu!” Luand apoi paharul cu vin, binecuvantandu-l a zis: "Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu a legii celei noi, care pentru multi se varsa spre iertarea pacatelor”. A spus apoi ucenicilor Sai planul ticalos al vanzarii, zicandu-le: "Adevar zic voua ca unul dintre voi Ma va vinde!”
       Dupa ce au cinat cu totii, au mers impreuna pe muntele Maslinilor si lasandu-si ucenicii sa vegheze, Iisus se departeaza si intra in gradina Ghetsimani. Ingenuncheaza si intinde mainile catre cer in linistea noptii, intre maslinii salbateci, rugandu-se cu lacrimi de sange si zicand: "Tata, sa treaca paharul acesta de la Mine, dar nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti!”
       Pe cand se ruga cu cele mai fierbinti lacrimi, ce cadeau pe pamant amestecate cu sudorile de sange, deodata gradina Ghetsimani se umplu de ostasi cu faclii aprinse in mana. In fruntea lor mergea Iuda. Se apropie de invatatorul sau si-l saruta, aratand astfel pe Cel vandut pe 30 de arginti. Ostasii il leaga pe Hristos ca pe un raufacator, ucenicii se risipesc, fug si se ascund, vazand cele intamplate. Iisus este dus inaintea lui Pilat si a arhiereilor Anna si Caiafa. Pilat L-a intrebat: "De ce esti Tu vinovat?” Domnul nu-i raspundea, numai ochi-i lacramau. Fariseii, soldatii, toata gloata ii cer moartea-n gura mare: "Rastigneste-L, o, Pilate!” Pilat intreaba pe Domnul, zicandu-I: "Neamul Tau si tot poporul Te-au adus la mine, ce-ai facut?”
       O, Pilate, de ce intrebi ce-a facut, tu, care ai auzit de multele Lui minuni, de invatatura Lui cea sfanta. Deschide ochii, o, Pilate, si intelege ca Acesta a facut cerul si pamantul, soarele si luna, stelele si lumina, marea si izvoarele apelor, pasarile si animalele, plantele si toate cele ce se vad si nu se vad, precum si dulceata pamantului si parfumul florilor.
       Un singur lucru nu a facut: pacatul. Daca nu vrei sa crezi, intreaba multimea pe care a saturat-o cu cele cinci paini si doi pesti, intreaba pe Maria Magdalena din care a scos sapte diavoli, intreaba pe Zaheu vamesul si pe Lazar cel mort de patru zile; intreaba pruncii Ierusalimului. Toate acestea Pilat le cunoaste, stie bine ca nu are nici o vina, si totusi il osandeste la moarte, la moarte pe Cruce.
       VINEREA CEA MARE. La evrei era obiceiul de Paste sa fie slobozit cate un condamnat la moarte. Era atunci un talhar numit Varava. Pilat intreaba poporul: "Pe cine voiti sa slobozesc: pe Iisus sau pe Varava?” Tot poporul a strigat: "Pe Varava”, cerand ca Iisus sa fie rastignit. Pilat da sentinta de moarte, mai ales la remarca fariseilor ca daca va elibera pe Iisus nu este prieten al Cezarului, iar el, ca sa nu-si piarda postul, inchide ochii, nu mai vede adevarul.
       O, ce judecata nedreapta! O, ce cerinta fara socoteala a poporului. Poporul acesta miluit si vindecat de Iisus a cerut sa fie liberat un talhar care facuse atatea crime in locul Fiului lui Dumnezeu si binefacatorului lor. De atunci, in cursul vremurilor, asa au facut si asa vor face multe popoare si multi judecatori nedrepti; caci dreptatea si dreptii vor fi tinuti in lanturi, adevarul inabusit, iar hotii si criminalii vor triumfa plini de bucurie saturandu-se de libertate.
       Dupa o noapte de stat in inchisoare cu picioarele in butuci, de umilinta si biciuiri nemiloase, de stat cu picioarele pe table arse, Iisus este dus inauntrul curtii si imbracat intr-o mantie rosie. Pilat il arata poporului zicand: "Iata Omul!” Multimea agitata de farisei si carturari au inceput sa strige ca iesita din minti: "Rastigneste-L, rastigneste-L. Ia-L, ia-L si-L rastigneste!”
       Ostasii il scot afara legat de maini pe Iisus si ii fac vant pe scara. El cade, lovindu-se foarte greu. O, Parinte ceresc, vezi pe iubit Fiul Tau pe care L-ai nascut mai inainte de veci! In vremea aceasta si Tatal si-a acoperit fericitii Sai ochi cu aripile serafimilor sa nu mai vada patima Fiului Sau. Unde sunteti apostolilor, unde sunteti ucenicilor?… Toti acestia L-au lasat si au fugit. Acum El este omul care nu mai are pe nimeni langa El. O, soare, infricoseaza-te si voi, ceruri, suspinati. In aceasta multime de popor nu se gaseste nimeni ca sa aiba mila de El.
       Durerile care au sfasiat trupul lui Iisus, bataile de la stalpi cu biciuri cu plumb la varf, cine poate sa le spuna cu de-amanuntul? Era lovit de moarte peste maini si peste spate; cand unii oboseau, altii luau bicele si-L bateau. Sangele curgea siroaie, de la cap pana la picioare, iar usturimile ii sfasiau inima de durere. Au venit apoi unii cu o coroana de spini si i-au pus-o pe cap. Coroana o puneau si o luau in mod repetat ca sa-I faca cat mai multe rani. Asa s-au implantat spinii in capul lui Iisus si unii au ramas acolo pana la ziua judecatii. Atunci ii va scoate si-i va arata lumii zicand: "Am stat cu ghimpii in cap si v-am asteptat sa va intoarceti la Mine”.
       De acolo L-au dus la un zid unde I-au pus o trestie in mana si ingenunchind inaintea Lui ii ziceau: "Bucura-Te, imparatul iudeilor!” Unii ii smulgeau parul si barba, iar altii il scuipau in fata. S-a infiorat pamantul vazand Crucea rezemata de un zid, pregatita spre a-L primi pe Domnul. Miez de zi si arde soarele ca niciodata. Soare, arsita si Crucea se implanta adanc in umar. Este greu pacatul lumii. Te cutremuri. Tras de funii printre loviri, cu Crucea-n spate, Dumnezeu poarta azi osanda inimilor vinovate. Ioan zice: "Doamne, cum putut-a oare tradatorul sa te vanda? / Cum l-a biruit pe Iuda pofta de arginti flamanda? / Cine-o sa ne mai invete, cine plansul sa ne-aline? / Unde ni Te duci, Iisus, ia-ne si pe noi cu Tine!”
       Sfarsit de suferinta, Iisus cade din cand in cand sub greutatea Crucii. O, suflete, suflete, daca L-ai vedea, ai plange intr-una si ai suspina. Inima, inima, daca L-ai simti, ai plange intr-una si L-ai preaslavi. La o cotitura a drumului ce duce spre Golgota, niste femei cu copiii in brate plangeau. Domnul se intoarce spre ele si le zice: "Fiice ale Ierusalimului, nu Ma plangeti pe Mine, plangeti-va pe voi si pe copiii vostri ca vor veni zile grele peste voi si veti zice: muntilor, cadeti peste noi, dealuri, acoperiti-ne ca nu mai putem suferi groaza si mania aceasta!”
       Suie in tacere dealul, golindu-si singur paharul ce I-a fost dat sa-l bea. La o raspantie de drum, se intalneste cu Maica Sa, care nu-L mai vazuse de joi, de cand s-au despartit in Betania. Vazandu-L cu Crucea in spate, a strigat din adancul sufletului: "Fiul meu cel prea iubit!” A cazut apoi lesinata in bratele sfintelor femei. E cald si Crucea este grea, sudori se scurg din fruntea Sa, iar spinii il dor amar. Convoiul il urmeaza. Vazand-o pe Maica Lui, multe femei o compatimesc, zicand: "Sarmana femeie, e mama Lui”.
       Altele o insulta cu vorbe urate zicand, ca daca ar fi stiut sa-L creasca nu s-ar fi ajuns aici. Cate n-a auzit Prea Curata Fecioara din gurile spurcate ale hulitorilor! Ea insa mergea cu suspinuri in urma Fiului ei zicand: "Fiul meu, unde te duci, Fiul meu! Oare mai este o nunta ca aceea din Cana Galilei sa le prefaci apa in vin? Unde mergi asa grabit Fiul meu? Sa-i saturi cu paine si peste ori sa le vindeci bolile? O, Fiul meu cel prea dulce, unde mergi asa grabit?”
       Impovarat de greutatea Crucii, Iisus ajunge iarasi la o raspantie, unde i se infatiseaza o fecioara numita Veronica cu o mahrama pe care I-o da Domnului sa se stearga de sudorile amestecate cu sange de pe fata Sa. Atunci S-a imprimat fata Domnului pe acea mahrama, pe care Veronica a primit-o ca rasplata si care exista si astazi in Biserica crestinilor. Fiind cald si nemancat, iar Crucea foarte grea Iisus a cazut iar sub greutatea ei. Atunci ostasii au silit pe un om, anume Simion Cirineanul, sa-I duca Crucea. Simion duce Crucea in varful Golgotei, iar Domnul arata lumii si noua umarul Sau jupuit de greutatea Crucii.
       Ajunsi in varful Golgotei, Domnul zice: "Poporul Meu, ce vreti sa-Mi faceti poporul Meu, de ce voiti sa Ma rastigniti? Pentru ce, poporul Meu, pentru ca am daruit viata la cei morti in pacate, la cei batuti de soarta am impartit dreptate, pentru ca am potolit durerea in inima straina si am alinat amarul la cei care suspina? Fiindca la morti am dat viata, la orbi am dat lumina? Poporul Meu, pentru ce? Poporule indaratnic, imi dezbraci camasa de pe Mine! Cu asta imi platesti Mie, popor aprins de patimi, de ura si manie!”
       Domnul plange mult. Fiind intrebat, raspunde: "Cum sa nu plang, cand vad ca sufar durerile amare si vad cum astazi satana va poarta-n gheare, poporul Meu”. Miez de zi. Golgota geme azi sub cea mai grea povara. Racnet ragusit de ura si doua cruci se ridica. Cuie, funii, scari si tot mai greu ciocanul pica si intre doua cruci pe culme, o alta Cruce se ridica. Piroanele reci, groase si ruginite, I-au strapuns mainile si picioarele. La ridicarea Crucii trupul se lasa greu, iar ranile de la maini si picioare se largesc. Se rupe carnea si sangele curge siroaie pe Cruce.
       Astfel, Fiul lui Dumnezeu a fost rastignit in varful Golgotei intre doi talhari, unde a fost adapat cu fiere si otet, unde a fagaduit talharului raiul, unde a incredintat pe Maica Sa ucenicului Ioan, zicand apoi: "Savarsitu-s-a”, adica s-a implinit scriptura. Si-a plecat apoi capul zicand: "Tata, in mainile Tale imi dau Duhul Meu!” Ca raspuns din partea Tatalui ceresc, pamantul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat, mormintele s-au deschis si in intunericul acela umblau cei morti care inviasera printre cei vii, iar acestia din urma strigau ingroziti ca sa plece dintre ei.
       Aceste semne infricosate le-au vazut si le-au trait cu totii in acele clipe de groaza. Se innoptase dintr-odata si soarele si-a stins lumina. Jos, sub Cruce, Mama Lui plange cu Maria Magdalena. Cerul se imbraca in noapte, totul prinde sa se-nfioare. Ucenicul si cu Mama Lui plang de jale. Vantul vajaie puternic; Ioan striga printre suspine: "Unde ni Te duci, Iisuse? Ia-ne si pe noi cu Tine!”
       Ucenicii inchisi in casa de cand L-au prins pe Invatatorul lor, stau si asteapta. N-au gustat din seara aceea nici odihna si nici somnul. Se caiau cu totii ca au parasit pe Domnul. Petru nu mai putea de-atunci sa-si stapaneasca plansul, caci de-atatea ori pe fata el s-a lepadat de Dansul.
       SÂMBATA CEA MARE. Iosif cel din Arimateea, ucenic in ascuns al lui Iisus, e cuprins de jale mare si se mahni foarte tare. Se duse la Pilat si incepu a se ruga, zicand asa: "Pontianule Pilate, / Da-mi pe mortul cel urat / si de lume ocarat. / Si Pilat lui i l-a dat, / El s-a dus de l-a-ngropat. / Luand o panza frumoasa, intr-insa l-a-nvaluit / Si cu miruri l-a gatit. / Mormantul a fost pecetluit si de ostasi pazit”.
       SÂMBATA NOAPTEA – DUMINICA INVIERII.
       La Caiafa-i veselie si in cantec e soborul / Fericiti ca nu mai este Mesia Rasculatorul, / Multumiti cu toti-n suflet ca si-au saturat placerea. / Numai vantul parca spune: Se apropie-nvierea. / La mormant glumesc soldatii, la apus e luna noua, / Si de-odat-un fulger cade, spinteca vazduhu-n doua. / Imbracat cu foc de soare, un Arhanghel se coboara, / Zbor pecetile departe, piatra-n alta parte zboara. / Ca trasniti cad pazitorii, la pamant cu toti de frica / Si cu Cel ce-nvinse moartea, viata noua se ridica. / A-nviat Stapanul vietii, pus cu hotii si cu furii / S-a-mplinit in clipa asta toate scrisele Scripturii. / Groapa-i goala, Petru plange, Ioan striga prin suspine: / "Unde, unde-ai mers Iisuse, ia-ne si pe noi cu Tine!”
       Stapanul vietii si al mortii s-a aratat dupa inviere mereu ucenicilor, pe care-i povatuia, ii intarea si le spunea: "Eu sunt cu voi in toate zilele pana la sfarsitul veacurilor, mergeti in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la toata zidirea. Cei ce vor crede si se vor boteza, se vor mantui, iar cei ce nu vor crede se vor osandi”.
       Asa si noi, iubiti crestini, sa ascultam glasul Stapanului si mergand in aceasta lume plina de necredinta si de nepasare, sa vestim Cuvantul adevarului pana mai este timp. Sa-i aducem pe toti la picioarele Crucii lui Iisus, caci zilele trec ca fumul si vine moartea cand nu vom mai putea face nimic. Vedem cu totii cat de repede trec zilele si cat de nestatornica este viata aceasta.
       Sa fugim ca de foc de pilda tradatorului Iuda; sa ne ferim de necredinta evreilor, care n-au vrut sa cunoasca pe Fiul lui Dumnezeu. Sa fugim de lepadarea lui Petru caci omul se leapada de Dumnezeu foarte usor, prin viata lui, prin faptele lui, fie din stiinta, fie din nestiinta. Se leapada pentru bani, paine, pentru serviciu bun, pentru cinste pamanteasca; se leapada de frica de oameni, din necredinta sau pentru un trai mai bun. Noi insa ca de satana sa fugim de toate pacatele si mai bine sa murim de foame cu Hristos, decat sa traim cu diavolul fara Hristos.

       Rugaciune
       O, Stapanul nostru, Prea Milostive Imparate al Slavei, Iisuse Cel ce ai biruit, caci tu esti biruitorul iadului si al mortii, nu Te dezlipi de noi robii Tai. Intareste-ne si fii cu noi in toate zilele, caci fara de Tine nu putem face nimic, si ajuta-ne sa biruim toate ispitele, poftele si fiarele cele apocaliptice ce se razboiesc cu noi in tot chipul si in tot timpul. Fa-ne Tu pe noi biruitori, ca sa ne inviezi in ziua Ta cea mare impreuna cu toti sfintii Tai pentru vecii vecilor
. Amin.